Se incarca! Va rugam asteptati!
Prima pagina » Informatii de specialitate » Legislatie » Transporturi » Tip Transport » Navale » Ordinul nr. 1627/2006
  Informatii de specialitate
Ordinul nr. 1627/2006
Informatii de specialitate » Legislatie » Transporturi » Tip Transport » Navale (10 Aug 2007)

pentru aprobarea criteriilor minime de pregatire si perfectionare a personalului navigant maritim roman si a sistemului de recunoastere a certificatelor de competenta


In temeiul prevederilor art. 12 lit. f) din Ordonanta Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 5 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, cu modificarile si completarile ulterioare, Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului emite urmatorul ordin:

 

Art. I. — Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 1.627/2006 pentru aprobarea criteriilor minime de pregatire si perfectionare a personalului navigant maritim roman si a sistemului de recunoastere a certificatelor de competenta, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 917 din 10 noiembrie 2006, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 2, litera i) va avea urmatorul cuprins:

i) certificat — documentul valabil emis de ANR in conformitate cu prevederile prezentului ordin sau de IGCTI in conformitate cu prevederile legale;

2. La articolul 7, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:

(3) Cursurile obligatorii prevazute in anexa nr. 3 se desfasoara numai in cadrul CERONAV.

3. Dupa alineatul (3) al articolului 7 se introduc doua noi alineate, alineatele (4) si (5), cu urmatorul cuprins:

(4) CERONAV poate desfasura aceste cursuri, pe baza de protocol, prin intermediul unor furnizori de educatie aprobati de ANR.

(5) Valabilitatea acestor cursuri este de 5 ani de la data absolvirii. Dovada efectuarii cursurilor obligatorii se face prin adeverinta de absolvire.

4. La articolul 11, alineatul (4) va avea urmatorul cuprins:

(4) Procedura de aprobare a formelor de pregatire prevazute la art. 7 alin. (1) se stabileste prin ordin al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului.

5. La articolul 14, litera b) a alineatului (1) se abroga.

6. La articolul 14, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:

(2) Prelungirea valabilitatii certificatelor in conditiile prevazute la alin. (1) se va face pentru perioade de timp de maximum 5 ani de la data expirarii.

7. Articolul 28 va avea urmatorul cuprins:

Art. 28. — Toti posesorii de brevete de ofiter de punte maritim II sau brevete de ofiter de punte maritim III care la data intrarii in vigoare a prezentului ordin au efectuat un stagiu de imbarcare cumulat de minimum 24 de luni pe ambele functii, dintre care cel putin 12 luni in ultimii 5 ani, si care indeplinesc cerintele prevazute in anexa nr. 1 la prezentul ordin se pot inscrie la examenul pentru obtinerea brevetului de ofiter punte secund pe nave maritime.

8. Articolul 29 va avea urmatorul cuprins:

Art. 29. — Toti posesorii de brevete de ofiter mecanic maritim II sau brevete de ofiter mecanic maritim III care la data intrarii in vigoare a prezentului ordin au efectuat un stagiu de imbarcare cumulat pe ambele functii de minimum 24 de luni, dintre care cel putin 12 luni in ultimii 5 ani, sicare indeplinesc cerintele prevazute in anexa nr. 1 la prezentul ordin se pot inscrie la examenul pentru obtinerea brevetului de ofiter mecanic secund pe nave maritime.

9. La anexa nr. 1, punctele 2.2.1 si 2.2.2 ale Regulii II/2 vor avea urmatorul cuprins:

2.2.1. a absolvit o forma de pregatire aprobata, pentru atingerea nivelului minim de cunostinte, a gradului de intelegere si a deprinderilor practice necesare dobandirii competentelor prevazute in coloana 2 a tabelelor corespunzatoare din sectiunea A-II/2 a Codului STCW; sau

2.2.2. a absolvit cu diploma o forma de pregatire aprobata, printr-o institutie de invatamant universitar de lunga durata, specializarea navigatie maritima, daca pe perioada scolarizarii a dobandit cerintele prevazute la pct. 2.2.1;

10. La anexa nr. 1, punctele 6.3.1 si 6.3.2 ale Regulii II/2 vor avea urmatorul cuprins:

6.3.1. a absolvit o forma de pregatire aprobata, pentru atingerea nivelului minim de cunostinte, a gradului de intelegere si a deprinderilor practice necesare dobandirii competentelor prevazute in coloana 2 a tabelelor corespunzatoare din sectiunea A-II/2 a Codului STCW; sau

6.3.2. a absolvit cu diploma o forma de pregatire aprobata, printr-o institutie de invatamant universitar de lunga durata, specializarea navigatie maritima, daca pe perioada scolarizarii a dobandit cerintele prevazute la pct. 6.3.1;

11. La anexa nr. 1, punctul 2.3 al Regulii III/1 va avea urmatorul cuprins:

2.3. a absolvit cu diploma o forma de pregatire aprobata, de minimum 30 de luni, printr-o institutie de invatamant universitar, specializarea electromecanica navala, si indeplineste standardele de competenta specificate in sectiunea A-III/1 a Codului STCW.

12. La anexa nr. 1, punctul 2.2 al Regulii III/2 va avea urmatorul cuprins:

2.2. a absolvit cu diploma o forma de pregatire aprobata, printr-o institutie de invatamant universitar de lunga durata, specializarea electromecanica navala, pentru atingerea nivelului minim de cunostinte, a gradului de intelegere si a deprinderilor practice necesare dobandirii competentelor prevazute in coloana 2 a tabelelor corespunzatoare din sectiunea A-III/2 a Codului STCW;

 

Art. II. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

 

Art. III. — Prezentul ordin intra in vigoare la data de 8 februarie 2007.

 

Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului,

Radu Mircea Berceanu

Bucuresti, 31 ianuarie 2007.

Nr. 140.

Sursa articolului: Ministerul Transporturilor
  Inapoi
Detalii articol
Articol disponibil in limbile: RO
Data adaugarii: 10 Aug 2007
Alte articole