|
Managementul performantei logistice este un subiect din ce in ce mai discutat. Continuam initiativa de anul trecut si Introducem un nou capitol legat de procese si performanta logistica si anume „aprovizionarea”.
Pe parcursul a mai multor luni voi prezenta asa cum v-am obisnuit ceea ce la nivel international este considerat a fi un ghid general de bune practici in supply chain precum si indicatorii de performanta aferenti.
Pentru a atinge un nivel de performanta ridicat la nivelul intregului supply chain este de cele mai multe ori prohibitiv din punct de vedere al costurilor. De aceea fiecare companie trebuie sa isi analizeze procesele proprii, se le selecteze pe cele esentiale pentru industria din care face parte si sa puna accent pentru aplicarea celor mai bune practici in cadrul acestor procese iar pentru restul sa se pastreze cel putin minimul de standard acceptat. .
Primul capitol pe care il vom ataca este acela de:
ANALIZA COSTURILOR
Pentru o mare parte dintre cei ce calculeaza costurile totale pentru stabilirea pretului unui produs o mare dificultate o reprezinta stabilirea costurilor. Cele clare de achizitie sau de utilizare a masinilor, precum si cele legate de contractarea de servicii externe sunt usor de asimilat insa costurile nu se rezuma doar la atat. Un fenomen generalizat in companiile noastre este acela de a nu da acces departamentului de achizitii la informatii precum: costurile de depozitare per unitate, costurile de finantare a stocului, costuri cu transportul si durata acestuia, creditul dat clientilor etc. Aceste informatii sunt capitale si de multe ori sunt decisive in calcularea costurilor si stabilirea conditiilor de achizitie.
Daca discutam in special de achizitiile din estul indepartat (China, Malaezia, Hong Kong, India etc) tendinta este de a acoperi disfunctionalitatile din achizitii prin marirea stocurilor care duc la blocarea depozitelor, micsorarea productivitatii personalului si cresterea costurilor financiare.
In cazul analizei costurilor, „MINIMUM STANDARD” acceptat in evaluarea practicilor de aprovizionare presupune ca:
Calitatea si pretul sa reprezinte componentele cheie ale costului insa se iau in considerare si alte variabile cum ar fi variabilitatea lead time-ului si asigurarea sursei de aprovizionare, etc.
De asemenea compania care indeplineste la auditare nivelul standardului minim include in analiza pretului costurile de logistica, inclusiv costurile cu mentinerea stocurilor.
Ceea ce ne-am dori ar fi ca din ce in ce mai multe companii sa isi includa ca obiectiv pe termen mediu si scurt atingerea nivelului de best practices
Atinerea nivelului de „BEST-PRACTICE” implica:
Analiza supply chain-ului in ansamblu pentru optimizarea costului total de achizitie in toate procesele relationate.
Analiza completa a impactului costului de la furnizor in toate initiativele de reducere a costurilor, incluzand: costul unitar, cantitati, lead time si variabilitatea lead time-ului de aprovizionare..
Luarea in calcul a impactului costului asupra serviciilor furnizorului, ex.: conosament, Inventar congestionat (VMI), etc.
Analiza costului per unitate ajustat in functie de beneficii versus comparatia pe baza de pret.
Analiza si calculul conditiilor financiare si stabilitatea furnizorilor.
Al doilea capitol de care discutam vizeaza STRATEGIA DE ACHIZITII
Cu exceptia marilor lanturi internationale de retail si in general a companiilor internationale din automotive cu experienta indelungata in strategia de achizitii, forma „teoretica” nu este intalnita pe piata romaneasca de servicii.
In gebral omul sfinteste locul si chiar in cazul marilor prestatori de servicii din piata care ar trebui sa oglindeasca know-how-ul companiei mama, in zona achizitiilor intalnim adaptari care sunt departe de ceea ce numim best practices.
Problema majora cu car ene confruntam este aceea de neaplicare a filozofiei de parteneriat, insasi esenta supply-chain-ului. Un „MINIMUM STANDARD” primit la evaluarea strategiei de achizitii presupune:
Scaderea costurilor sa fie impartasita cu furnizorul pentru identificarea oportunitatilor de reducere a costurilor.
Cresteri justificabile de pret sa se aplice numai categoriilor corespunzatoare (materiale, forta de munca, logistica, etc.) de cost.
Ca procesele si aplicarea acestora se fie impartasite cu furnizorul pentru a obtine avantaje din expertiza tuturor partenerilor.
Pentru a atinge nivelul de „BEST-PRACTICE” strategia de achizitii presupune:
Initiative comune pentru reducerea sistematica a costurilor.
Acordurile comune de servicii incheiate cu furnizorii ce definesc nivelurile de „flexibilitate” sau resursele din amonte disponibile in lead time-urile de achizitionare declarate si convenite prin conditii.
Folosirea de licitatii acolo unde este oportun din punct de vedere al materialelor si bunurilor de larg consum indirecte.
Folosirea de metode automatizate pentru identificarea de surse si modele de planificare pentru evaluarea alternativelor in timpul fazei de dezvoltare a produsului/serviciului.
Folosirea de informatii despre conjunctura de pe piata si evaluarea critica a furnizorilor pentru determinarea celei mai eficiente strategii pentru crearea de tensiune competitiva maxima.
Cel de-al treilea capitol de auditare a proceselor de aprovizionare in cadrul supply-chain-ului este GESTIONAREA CONTRACTELOR DE ACHIZITII
In incercarile noastre in cadrul proceselor de consultanta de a optimiza achizitiile si de a reduce atat cantitativ cat si valoric stocurile, am verificat ca si solutie viabila reconsiderarea conditilor contractuale cu furnizorii.
Daca companiile nu sunt din zona de productie in flux continuu (exemplu industria chimica, ciment, etc) conceptul de contract pe termen lung cu livrari periodice ce au la baza costul total de achizitie, este destul de rar.
O varianta alterata d econtract si care produce mari derapaje in stocuri este destul de des intalnita in idustria farmaceutica, in segmentul de distributie unde exista discount-ul anual la valoare achizitionata de la productator.
In cazul neatingerii obiectivelor de vanzare se cumpara”orice” pentru a obtine discount-ul vizat si astfel apar stocuri neprogramate.
Un MINIMUM STANDARD considerat la acest capitol presupune:
Existenta contractelor pe termen lung cu furnizorii ce au la baza costul total de achizitie.
Existenta imbunatatirii costurilor in timp prin limbajul „Imbunatatire continua”, dictate de contract.
Existenta unor acorduri pe termen lung care permit contracte/comenzi anuale sau multianuale si reducerea costului total al comenzii.
Deja nivelul de „BEST-PRACTICE” presupune existenta unor conditii cenu pot fi indeplinite decat de companii mari cu structura msatura de achizitii; Cateva dintre conditii sunt enumerate mai jos:
Contractele de parteneriat strategic cu furnizorii au la baza costul total de achizitie si impartasirea beneficiilor din imbunatatirea proceselor.
Contracte sunt standardizate pe categorii pentru asigurarea compatibilitatii.
Standardele de performanta sunt incluse in masurile cheie de catre furnizor si cumparator.
Acordurile de achizitie sunt anuale sau multi-anuale structurate pe "Comenzi Planificate" Astfel furnizorii sunt implicati sa impartaseasca riscurile dar permit si vizibilitate in Planul Principal (Master Plan) de Identificare de Surse.
In negocierea contractelor se folosesc documente cu posibilitati de marcare si schimb.
|
