Se incarca! Va rugam asteptati!
Prima pagina » Informatii de specialitate » Informatii (News) » ZIUA CARGO: ACCENT pe CONTROL
  Informatii de specialitate
ZIUA CARGO: ACCENT pe CONTROL
Informatii de specialitate » Informatii (News) (20 Dec 2010)
Structura institutiei, legislatia in vigoare, dar si modelele europene favorizeaza ARR in ceea ce priveste controlul activitatii de transport.
„S-a dispus printr-un ordin de ministru constituirea unui grup de lucru pentru definitivarea unui proiect de lege unica a transporturilor, care sa poata fi pusa in discutie cu partenerii sociali cat mai curand cu putinta. In cadrul acestui grup de decizie constituit din membri ARR, CNADNR, RAR, Directia Generala de Infrastructura Nationala si Concesiune si Directia de Transport Rutier, se va discuta si actul normativ prin care va lua fiinta organismul unic de control. Ceea ce este de precizat e ca acest organism exista si azi. Legislatia ofera ARR-ului toate atributele de control“,
a precizat Florian Coman, director general ARR.
Autoritatea Rutiera Romana este membra Euro Controle Route, organism european din care fac parte institutii similare din tarile membre ale Uniunii Europene.
Pentru o perioada, ARR a detinut chiar presedintia acestui organism. „ARR impreuna cu institutia similara din Belgia au devenit modele pentru alte state precum Bulgaria, Slovacia si Slovenia. In plus, au aparut de anul trecut regulamentele europene 1071, 1072 si 1073, care lipesc practic autorizarile, atestarile si actul de control, in asa fel incat controlul sa fie facut cu maxima operativitate incepand cu verificarea conditiilor initiale de autorizare, atestare sau licentiere“,
a declarat Florian Coman.
Licentiere pentru masini sub 3,5 t
Cuvantul de ordine pentru 2011 va fi siguranta cetateanului. Astfel, se vor introduce la calificare profesionala alte categorii de participanti implicati in siguranta rutiera precum conducatorii de tramvaie, de troleibuze, de tractoare, pentru care nu s-au acordat atestate pana acum. „In legea unica a transporturilor, se va avea in vedere si eventualitatea licentierii microbuzelor de 8+1 locuri, cu certificare profesionala pentru conducatorii auto, dar si a autovehiculelor comerciale de sub 3,5 t, doar ca inca nu am stabilit limita tonajului minim. Am constatat pe baza statisticilor ca autovehiculele comerciale sunt implicate in 3,73% din totalul accidentelor, un procent extrem de mic daca ne gandim cate accidente si cate pierderi de vieti sunt pe drumurile Romaniei. Extinzand controalele, ne dorim sa reducem procentajul din restul categoriilor, care este foarte mare. In acest spirit, a aparut si proiectul de ordonanta ce vizeaza anvelopele de iarna. Am discutat cu confederatiile patronale si am aflat ca peste 80% dintre transportatori erau deja pregatiti; problema a fost in partea cealalta. Astfel, s-a decis mutarea aplicarii acestei ordonante la 1 noiembrie 2011, dar este de retinut ca normele la Ordonanta 27 (1.892 modificat) includ echiparea tehnica corespunzatoare pentru operatorii de transport“, a explicat directorul general ARR.
In aceste conditii, transportatorii trebui sa stie ca ARR nu-i va lasa sa intre pe sectoarele de drum dificile daca nu sunt echipati corespunzator, iar cine nu va tine cont va fi amendat si controlat la sediu.

Sursa articolului: ZIUA CARGO
  Inapoi
Detalii articol
Articol disponibil in limbile: RO
Data adaugarii: 20 Dec 2010
Alte articole