Reprezentantii companiei I.B.M. au declarat joi, 15 aprilie, 2010, ca vor solicita celor 28.000 de furnizori din cele peste 90 de tari sa-si implementeze sisteme de management pentru colectarea de informatii privind consumul de energie, emisiile de gaze cu efect de sera, deseuri si reciclare. Aceste companii, la randul lor, trebuie sa le solicite furnizorilor lor sa faca acelasi lucru daca produsele si serviciile lor ajung sa fie o componenta semnificativa a supply chain-ului I.B.M. in valoare de 40 mld $. Furnizorii I.B.M. trebuie, de asemenea, sa-si stabileasca obiective din punct de vedere al mediului si sa-si faca cunoscute progresele privind realizarea acestor obiective.
„Vom fi printre primii, daca nu chiar primii, care vom implementa acesti indicatori la nivel global in cadrul bazei noastre de furnizori si va trebui sa cheltuim timp si bani pentru a ne ajuta furnizorii sa faca ceea ce noi le solicitam”, a declarat John Paterson, CPO si vice-presedinte I.B.M. in cadrul departamentului de aprovizionare intr-un interviu telefonic din Hong Kong.
„Este evident ca exista reale beneficii financiare pentru achizitorii din toata lumea din implicarea in imbunatatirea performantei furnizorilor”, a adaugat Dl. Paterson. „Pe termen lung, odata ce resursele Pamantului se vor fi consumat, preturile vor creste. Am asistat deja la cresteri spectaculoase de pret si probleme cu rezervele de apa”.
Initiativa vine dupa declaratia Wal-Mart din februarie ca va solicita furnizorilor sai sa elimine 20 de milioane de m3 de emisii cu efect de sera din ciclul de viata al produselor pe care lantul le vinde. I.B.M., una dintre cele mai mari companii din lume, nu a impus furnizorilor sai obiective in cifre. Scopul este, mai degraba, implementarea de sisteme de colectare a informatiilor care sa colecteze date dintr-o varietate arii de performanta privind mediul, conform lui Wayne Balta, vice-presedinte al companiei pe probleme de mediu si siguranta a produselor.
„Interesul nostru principal este de a sistematiza managementul mediului si sustenabilitatea in supply chain-ul global, ajutand astfel furnizorii sa-si construiasca propria capacitate intr-un mod care nu este numai benefic mediului ci si business-ului lor”, A declarat Dl. Balta. „Vorbim despre crearea unui sistem care functioneaza indiferent de cine il conduce sau ce trenduri ecologice exista”.
Dl. Paterson a recunoscut ca cele mai importante provocari vor sta in lucrul cu furnizorii din regiuni in care sustenabilitatea nu este un aspect la fel de important ca in Statele Unite si Europa, insa a evidentiat un succes recent in China, unde I.B.M. si-a ajutat unul din furnziori, o companie de expeditii, sa-si reproiecteze supply chain-ul pentru reducerea amprentei de carbon cu 15%.
I.B.M. a declarat ca cheltuieste 36% din bugetul pentru supply chain pe furnziorii din America de Nord, in timp ce o treime merge catre companii de pe pietele emegente cum ar fi Brazilia, China si India. Cei doi vice-presedinti au declarat ca I.B.M. este abia la inceput in actiunea de notificare a furnizorilor cu privire la noua directiva. Responsabilitatea implementarii acestei directive va reveni in primul rand achizitorilor si specialistilor in aprovizionare.
Desi nu s-a impus un termen limita, Dl. Paterson a declarat ca si-ar dori ca furnizorii sa termine de implementat sistemele pana la inceputul lui 2011.
Ce se va intampla cu cei ce nu vor reusi implementarea?
„In cele din urma, daca un furnizor nu va putea respecta cerintele privind mediul si sustenabilitatea vom fi nevoiti sa incheiem colaborarea cu acesta” a declarat el.